Anunţ

Caută printre mesajele de pe forum înainte de a scrie unul nou!
Formulează corect întrebarea sau problema pe care o ai.
Respectă regulile forumului și Codul de Conduită!

#1 18 Feb 2013 12:04:59

marcelbanu
Membru
Locaţie: Deva
Înregistrat: 20 Sep 2009
Mesaje: 4756
Site web

Schemă de partiționare la instalarea (K, X, L...)Ubuntu

Subiect inițiat la sugestia colegului big-bum și se adresează în special începătorilor...


Pentru instalarea oricărui sistem de operare pe un disc dur (HDD)
avem nevoie de o schemă cît mai simplă de partiționare.

În primul rînd trebuie să știm că sistemele de operare bazate pe Linux,
pot porni de pe partiții extinse spre deosebire de Windows
care este incapabil de așa ceva și chiar mai mult,
nu poate „recunoaște” partițiile specifice Linux (ext2, ext3, ext4, swap-linux)
decît cu ajutorul unor aplicații.

Mai trebuie știut că pe un disc, nu pot exista mai mult de patru partiții primare,
sau trei partiții primare și una extinsă.
Pentru detalii se poate citi în această ancoră.

Stabilirea schemei de partiționare se poate face din sesiune „Încearcă Ubuntu” (liveCD)
dar și atunci cînd „atacăm” instalarea în mod direct.

Considerăm că avem deja instalat Windows pe mașina de calcul, și dorim instalarea
unei distribuții Linux (K, X, L...)Ubuntu sau oricare alta (openSUSE, Voyager, Linux Mint...).

Spre deosebire de Windows, unde partițiile au indicative formate din cîte o literă din alfabet (A:, B:, C:, D:...),
în sistemele de operare bazate pe Linux indicativele sînt formate din grupe de trei litere
ce definesc tipul discului (fix, amovibil) urmate de cîte o cifră ce se atribuie automat
atunci cînd se alege spre partiționare o porțiune de disc.

Exemplu: /dev/sda1 definește un dispozitiv (dev = device) sda (solid disk = discul fix, de obicei litera a se atribuie discului fix), partiția 1.
Sau /dev/sdb poate defini un al doilea disc fix aflat în mașina de calcul,
și chiar /dev/sdc poate defini un al treilea disc, care la rîndul lor pot fi urmate de cifre;
/dev/sdf, /dev/sdh, care pot fi carduri de memorie (stick),
dar și /dev/sr0 care poate fi unitatea optică.

Mărimile obișnuite ale partițiilor Linux se stabilesc aproximativ:
- pentru / între 10-15 GiB (sistemul de fișiere) este echivalenta partiției C: din Windows;
- swap-linux 2xRAM, dar nu mai mult de 2 GiB (hibernarea, suspendarea sistemului);
- /home restul de spațiu liber de pe disc (utilizat pentru fișierele de configurare ale sistemului,
păstrarea datelor, poze, filme, muzică, documente...), această partiție este echivalenta D: din Windows.

Aranjarea partițiilor pe disc, locul lor nu este bătut în cuie.
Există scheme de partiționare cu swap-linux la începutul sau sfîrșitul discului.

Editat ultima oară de marcelbanu (19 Feb 2013 14:02:39)


Scurtă prezentare aplicații Ubuntu Lucid Lynx (10.04)
Ubuntu Lucid Lynx
Utilizator linux: 508056

Offline

 

#2 18 Feb 2013 12:12:55

marcelbanu
Membru
Locaţie: Deva
Înregistrat: 20 Sep 2009
Mesaje: 4756
Site web

Re: Schemă de partiționare la instalarea (K, X, L...)Ubuntu

Dacă avem instalat în prealabil Windows pe mașina de calcul
și dorim instalarea unei distribuii Linux (pentru ușurință, voi scrie Linux)
trebuie avută în vedere partiția de 100 MBsystem reserved
definită de Windows la prima instalare și care este primară.
Tot partiții primare sînt și C: (sistem de fișiere) și D: (date, poze, muzică...).

Înainte de orice manevră și pentru a nu strica Windows,
se va trece la defragmentarea discului, operațiune efectuată din Windows
urmată apoi de oprirea efectivă a sistemului.
Bineînțeles se pornește mașina de calcul de pe CD-ul de instalare Ubuntu.

Deci, pe acest disc avem deja trei partiții primare.
Pentru a ne putea încadra în condițiile impuse, așa cum am precizat înainte,
vom „ataca” cu ajutorul utilitarului GParted partiția D: din Windows.
Lansarea utilitarului GParted se face prin tipărirea literelor gp în panoul principal.
Va pare pictograma utilitarului pe care vom efectua un clic.
http://s19.postimage.org/rnwfpxl0f/Lansare_Gparted1.jpg

Cu ajutorul utilitarului vom redimensiona partiția D:
în sensul micșorării acesteia astfel încît spațiul liber rezultat
să confere lejeritate instalării distribuției Linux.

Pentru acest lucru, vom face clic pe partiția pe care am identificat-o ca fiind D:,
și anume: pe coloana „Sistem de fișiere” vom observa tipul acelui sistem ca fiind ntfs,
după care, pe linia respectivă vom identifica WIN, ca și mărime fiind cea mai mare, respectiv 209,28 GiB
iar ca și atribuire în sistem Linux este /dev/sda7.

A nu se face confuzia gravă între partițiile C: și D:.
Ca exercițiu vă rog să identificați partițiile C:,
respectiv „system reserved”, cea de 100 MB.
http://s19.postimage.org/jdshu5pjz/GParted2.jpg

Editat ultima oară de marcelbanu (18 Feb 2013 16:07:56)


Scurtă prezentare aplicații Ubuntu Lucid Lynx (10.04)
Ubuntu Lucid Lynx
Utilizator linux: 508056

Offline

 

#3 18 Feb 2013 12:15:16

marcelbanu
Membru
Locaţie: Deva
Înregistrat: 20 Sep 2009
Mesaje: 4756
Site web

Re: Schemă de partiționare la instalarea (K, X, L...)Ubuntu

Redimensionarea partiției D: se face cu ajutorul GParted și anume:
- se face clic dreapta pe partiția identificată anterior ca fiind D:;
- va apare o fereastră și pe bara de meniu se va activa un buton portocaliu „Redimensionează/Mută”;
- se acționează asupra oricărui element din fereastră astfel încît, spațiul liber rezultat,
să confere lejeritate în instalarea sitemului de operare.

După stabilirea mărimii partiției, se acționează butonul „Redimensionează/Mută”.
După acționarea butonului „Redimensionează/Mută” se va face verde un semn
în bara de meniu ce are semnificația „Aplică
iar acționarea lui duce la demararea acțiunii de redimensionare.
Dacă ați greșit, înainte de acționarea butonului „Aplică” se poate reveni
cu ajutorul funcției „Anulează ultima operație” din meniul „Editare” sau cu Ctrl + z.
http://s19.postimage.org/b2ota9twf/Redimensionare2.jpg http://s19.postimage.org/wb2hrp8db/Redimensionare.jpg
ATENȚIE: Operațiunea de redimensionare/mutare poate duce la pierderi de date !

După succesul operației, partiția o vom șterge rezultînd „spațiu nealocat”.
Pe această partiție vom face clic dreapta,
apare o fereastră în care vom localiza „Nou” pe care-l vom acționa.
http://s19.postimage.org/cka9ltyn3/spa_iu_nealocat.jpg http://s19.postimage.org/fd3h5uyzj/partitie1.jpg
Se alege mărimea spațiului între 10 - 15 GiB, la început,
(se observă dreptunghiul albastru deplasat în stînga imaginii),
creează ca „Partiție logică” (partiția există deja într-o partiție extinsă),
celelalte opțiuni fiind dezactivate automat (la depășirea numărului de partiții primare),
sistem de fișiere „ext4”,
iar ca etichetă se stabilește „/” aceasta fiind partiția rădăcină a sistemului.
Dacă totul este în ordine se acționează butonul „Adaugă”,
dacă s-a greșit se revine cu Ctrl + z.

Se face clic pe spațiul liber (nealocat) și se reia procedura ca mai sus,
dar acum stabilim partiția swap-linux.
Dimensiunea: 2xRAM dar nu mai mult de 2 GiB.
Partiția poate fi logică și la sfîrșitul discului.

Pentru partiția /home, se procedează ca mai sus,
deosebirea fiind că se alege restul spațiului nealocat (liber) rămas.
Partiția poate fi logică, sistemul de fișiere de tip „ext4”,
la început sau sfîrșit, nu mai contează, e fiind oricum la mijloc...
http://s19.postimage.org/b6imqizdr/swap2.jpg http://s19.postimage.org/u04fnixlr/home2.jpg http://s19.postimage.org/fi78fj6an/home.jpg

Acestea fiind spuse, spor la instalări sisteme de operare bazate pe Linux
în dual-boot cu oricare versiune de Windows.

După instalarea cu succes a distribuției Linux, recomand
„Completarea unei instalări Ubuntu pe curat”.

Editat ultima oară de marcelbanu (18 Feb 2013 14:35:22)


Scurtă prezentare aplicații Ubuntu Lucid Lynx (10.04)
Ubuntu Lucid Lynx
Utilizator linux: 508056

Offline

 

#4 18 Feb 2013 16:29:40

Ăla mic
Moderator
Locaţie: Constanța
Înregistrat: 10 Feb 2010
Mesaje: 5592

Re: Schemă de partiționare la instalarea (K, X, L...)Ubuntu

O scurtă completare care se adresează numai celor cărora le plac numerele întregi :
- în afară de Disk Utility care folosește pt. afișarea mărimii partițiilor sistemul zecimal,  adică MB, MO,  1GB=1.000 MB=1000 MO, alte utilitare, precum GParted, System Monitor folosesc sistemul binar de numerație în care 1GiB=1024MiB, etc.
Pentru a obține acele numere-ntregi ca dimensiuni ale partițiilor nou create ne putem folosi de convertoarele online și vom obține ceva-n genul ăsta din imagini.
.

Editat ultima oară de Ăla micu' (18 Feb 2013 16:31:54)


[REZOLVAT] ? => DONEAZĂ !   GRUB2   E1-571    Ce este un forum?   Anti-troll   Ubuntu = umanitate către ceilalți

Offline

 

#5 18 Feb 2013 18:58:48

wladypauly
Membru
Locaţie: Pascani
Înregistrat: 14 Jun 2011
Mesaje: 4822
Site web

Re: Schemă de partiționare la instalarea (K, X, L...)Ubuntu

Sau înmulțim MiB-ii cu 1024, de exemplu Gparted la formatare/modificare partiții are capacitatea dată în MiB. Dacă vrem 30 GiB de exemplu, în căsuța vom scrie 30x1024MiB=30720MiB=30GiB. Așa fac eu, cel puțin, nu e fizică cuantică...


Răspunsul va fi pe măsura întrebării!
I am curious. Since I'm not a cat, that's not dangerous. House M.D.
(Adică ceva de genul „Curioșii mor repede, dar nu mor proști”)

Offline

 

#6 18 Feb 2013 19:30:45

V3n3RiX
Membru
Locaţie: Birmingham UK
Înregistrat: 03 Sep 2011
Mesaje: 1019
Site web

Re: Schemă de partiționare la instalarea (K, X, L...)Ubuntu

+1 wladypauly , la fel procedez si eu.


Distribution : Kogaion Linux 3 amd64
Desktop Environment : Xfce 4.12
System Information : Dual Quad Core Intel Xeon E5430 @ 2.66GHz + 24 GB Buffered Quad Channel ECC RAM
Blog : http://venerix.rogentos.ro

Offline

 

#7 19 Feb 2013 13:37:31

guletz2002
Membru
Locaţie: Brasov
Înregistrat: 09 Sep 2009
Mesaje: 1512

Re: Schemă de partiționare la instalarea (K, X, L...)Ubuntu

Tutorialul este chiar f. bun, felicitari! Totusi daca vrei as avea de facut cateva observatii:

Din continut, eu trag concluzia, ca de fapt, titlul mai aproape de continut, ar fi fost ceva de genul: Partitionarea unui DESKTOP pt  dual-boot Linux/Geam!
Aici, nu mai sunt de acord cu tine:

Pentru instalarea oricărui sistem de operare pe un disc dur (HDD)
avem nevoie de o schemă cît mai simplă de partiționare.

- orice schema de partitionare(mai simpla sau mai putin simpla) are avantaje si dezavantaje, deci simplitatea in sine aici nu este chiar cel mai important avantaj(de ex., daca ia bad-ri in zona directorului /boot, simplitatea nu iti va mai fi de ajutor)
  O alta sugestie(parerea mea), ar fi daca aveti spatiu liber pe HDD la dispozitie, sa lasati intotdeauna intre zona unde partitiile de windowsse termina si zona unde incep partitiile de linux o zona TAMPON nepartitionata(minimal 1-2 GB), la care sa puteti apela in caz de necesitate(realocand-o unei partitii de linux, sau pt. a o utilza in caz de probleme cu spatiul)
  Poate, nu era rau de mentionat, ca mai exista si un alt sistem (LVM - logical volum manager), prin care cu pretul unei mici COMPLICATII, se obtin avantaje f. mari, cateva mai importante sunt:
- se pot face cate partitii vrei intr-un volum LVM(important e sa lasi si ceva spatiu nealocat in interiorul sau);
- daca ai LVM, backup-le se pot face INSTANT(sanapshot), care apoi daca se doreste se pot monta in filesystem;
- partitiile din volumul LVM se pot extinde(in limita spatiului nealocat, dupa necesitati)

  Si ultima observatie, INTOTDEAUNA(tot dupa mine) e de preferat ca partitia /home sa fie de tip NOEXEC(se poate seta dupa instalare) astfel incat, troienii si alte animalute intrate pe /home sa nu se poata executa automat


Daca retea Nu e, atunci nimic nu e !!!
LiCo : Proud GNU/Linux User since 2003.

Offline

 

#8 19 Feb 2013 13:47:10

marcelbanu
Membru
Locaţie: Deva
Înregistrat: 20 Sep 2009
Mesaje: 4756
Site web

Re: Schemă de partiționare la instalarea (K, X, L...)Ubuntu

Ghidul se referă mai mult începătorilor, aici, da, am ales un titlu puțin neinspirat !
Dar formatul nu permite mai mult de șaptezeci de caractere...
Dacă ai observat, mulți începători se lovesc de spinoasa problemă a partiționării,
lor m-am adresat cu prisosință...

Orice începător va pleca de la cea mai simplă schemă de partiționare, așa cum am prezentat-o mai sus,
adică / (rădăcină, sistem de fișiere), /home (date, configurări sistem...) și swap-linux (hibernare, suspendare).
După ce va deprinde tainele sistemului de operare,
bineînțeles că își va face partițiile cum dorește.

Acest ghid se vrea un punct de plecare adresat începătorilor !
Mulțumesc de atenționări !
Sînt binevenite...

Editat ultima oară de marcelbanu (19 Feb 2013 13:48:49)


Scurtă prezentare aplicații Ubuntu Lucid Lynx (10.04)
Ubuntu Lucid Lynx
Utilizator linux: 508056

Offline

 

#9 19 Feb 2013 13:52:50

big_bum
Membru
Locaţie: $HOME
Înregistrat: 30 Nov 2010
Mesaje: 2432
Site web

Re: Schemă de partiționare la instalarea (K, X, L...)Ubuntu

Acest ghid se dorește un punct de plecare adresat începătorilor !

Exact.
Pe incepator il intereseaza sa faca un resize la o partitie, ce e aia swap, si ce inseamna punct de montare si cum se foloseste el. Eu de asta m-am lovit prima data cand am instalat Ubuntu. Cel mai mult m-a batut mount-point-ul ala si de ce trebuie sa fie pus pe slash si nu altceva.

Ah, si ca hibernarea sa functioneze, trebuie sa aloci partitiei swap cat RAM ai. Sau puteti incerca o hibernare hibrida sau sa folositi un fisier swap, nu o partitie.
Dar asta e alta mancare de peste.

Editat ultima oară de big_bum (19 Feb 2013 13:55:13)


Linuxul e ca femeile. Odata ce te-ai prins cum sa lucrezi cu el, vrei sa incerci mai multe distributii.
Inregistreaza-te pe Dropbox si primim amandoi 500MB in plus.
Nexus 5 kernel
Bumberry Pi - a blog running on a Raspberry Pi about Raspberry Pi running a blog.

Offline

 

#10 19 Feb 2013 15:02:33

guletz2002
Membru
Locaţie: Brasov
Înregistrat: 09 Sep 2009
Mesaje: 1512

Re: Schemă de partiționare la instalarea (K, X, L...)Ubuntu

... ai avut problemele astea big_bum, ca multi altii, pt. ca intai hai sa punem un linux, si dupa aia mai vedem ce scrie in documentatia de instalare! Cand am pus eu prima data un linux, intai am citit 2-3 ore, cu notite, si apoi am instalat(si atentie .... atunci se instala de pe diskete, chiar nu mai stiu cate erau, dar stiu ca erau multe), iar la instalare se facea totul din linie de comanda(nu ca acu, clika-clika si e gata), nu exista Internet(la noi)....nu aveai pe cine intreba absolut NIMIC, erai pe turta ta! Stiu ca m-am muncit singur timp de 1 saptamana pana am dat de paginile de documentatie MAN(ca nu toata lumea e inteligenta)....


Daca retea Nu e, atunci nimic nu e !!!
LiCo : Proud GNU/Linux User since 2003.

Offline

 

#11 19 Feb 2013 15:24:16

big_bum
Membru
Locaţie: $HOME
Înregistrat: 30 Nov 2010
Mesaje: 2432
Site web

Re: Schemă de partiționare la instalarea (K, X, L...)Ubuntu

... ai avut problemele astea big_bum, ca multi altii, pt. ca intai hai sa punem un linux, si dupa aia mai vedem ce scrie in documentatia de instalare!

Pentru ca toti vin de la Windows unde instalarea e cu clikca-clicka si nu te intreaba chestii "complicate". Nu intelegeam de ce vrea el slash si de ce trebuie sa-l pui neaparat. La altceva n-am intampinat probleme. Oricum, pe vremea aia mi se parea destul de avansat installerul. Iti zicea ce nu-i convine si nu te lasa balta. Ma asteptam sa te lase sa gandesti singur.


Linuxul e ca femeile. Odata ce te-ai prins cum sa lucrezi cu el, vrei sa incerci mai multe distributii.
Inregistreaza-te pe Dropbox si primim amandoi 500MB in plus.
Nexus 5 kernel
Bumberry Pi - a blog running on a Raspberry Pi about Raspberry Pi running a blog.

Offline

 

#12 21 Feb 2014 17:25:00

xxvirusxx
Membru
Locaţie: Focșani
Înregistrat: 07 Sep 2013
Mesaje: 1014

Re: Schemă de partiționare la instalarea (K, X, L...)Ubuntu

guletz2002 a scris:

Din continut, eu trag concluzia, ca de fapt, titlul mai aproape de continut, ar fi fost ceva de genul: Partitionarea unui DESKTOP pt  dual-boot Linux/Geam!

Dar ce, un laptop nu se partitioneaza??

Editat ultima oară de xxvirusxx (21 Feb 2014 17:25:19)

Offline

 

#13 09 Jul 2014 02:18:36

morgot
Membru nou
Înregistrat: 09 Jul 2014
Mesaje: 3

Re: Schemă de partiționare la instalarea (K, X, L...)Ubuntu

Pentru multi-boot (chiar multiple distro linux) unii recomanda si /boot pe partitie separata.
Recomandat 100-250 MB. E suficient Ext2.

Numai bine!

Editat ultima oară de morgot (09 Jul 2014 02:20:01)

Offline

 

#14 05 Apr 2017 14:13:21

augustindiana
Membru nou
Înregistrat: 27 Sep 2014
Mesaje: 11

Re: Schemă de partiționare la instalarea (K, X, L...)Ubuntu

Buna ziua
Cum  pot modifica micșora partiția ext4 daca sunt intr-o sesiune activa si aceasta este montata
Se poate fara afecta sistemul( Lubuntu 16.04.02 uefi gpt :
partitii 512mb uefi fat32, 464 gb ext 4 , swap 3 gb , 1.2 mb nealocat
Banuiesc ca trebuie instalat alt linux langa cel vechi din care refac sau exista un program de boot  de formatare din boot?
Va multumesc

Offline

 

#15 05 Apr 2017 16:59:02

george_o
Membru
Înregistrat: 30 Nov 2011
Mesaje: 41

Re: Schemă de partiționare la instalarea (K, X, L...)Ubuntu

Poti face redimesionarea unei partitii din Ubuntu Live USB.
Iti creezi un stick bootabil cu Ubuntu, alegi "Try Ubuntu", iar cu aplicatia Gparted faci redimensionarea.

Offline

 
Feed

Antet forum

Powered by FluxBB